Медиа
Rolul electrificării sectorului Transport pentru un sistem energetic rezilient și neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon în Moldova până în 2050
09.04.2024

La 03 aprilie Institutul de Energetică al UTM a găzduit atelierul de lucru privind calea către neutralitatea emisiilor de carbon din Moldova până în 2050, prin prisma electrificării consumului de energie, inclusiv a sectorului Transport. Studiul este bazat pe modelarea funcționării sectorului energetic.

Modelarea s-a bazat pe utilizarea programului MESSAGE (Model pentru Alternativele Strategiei de Aprovizionare cu Energie și Impactul lor General asupra Mediului), cu limita superioară a emisiilor de CO2 impusă de utilizator, pentru a forța modelul să selecteze tehnologii curate pentru a atinge neutralitatea până în 2050.

Cu măsurile actuale de politică energetică din Scenariul de Bază – sursele regenerabile de energie sunt competitive pentru a înlocui instalațiile pe gaz. Până în 2030, o investiție totală de 230 MEuro va contribui la implementarea scenariului de bază. În 2040, este necesară o investiție suplimentară de 180 MEuro în surse regenerabile de energie, care vor înlocui vechile CET-uri existente. Investiția către în 2050 crește cu 260 MEuro datorită obiectivului de îmbunătățire a securității energetice și de diminuare a ponderii importului de energie electrică de la 70% în prezent la 40% până în 2050, prin construirea de noi CET-uri pe biomasă, centrale fotovoltaice și eoliene suplimentare.

Pentru implementarea scenariului de electrificare și Carbon Neutru CN privind emisiilor de CO2, ar fi necesară creșterea puterii de rezervă a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu 500 MW comparativ cu scenariul de bază, până în anul 2050. Motivul este ponderea mai mare a surselor regenerabile intermitente în sistem pentru asigurarea electrificării.

Rezultatele modelării arată că este mai ieftin să se producă energie electrică din surse regenerabile în comparație cu cele importate. Pentru a reduce importul existent de 70% din energia electrică, merită să investim în noi unități eoliene și fotovoltaice în scenariul CN. Rezultatul modelărilor indică că Republica Moldova trebuie să majoreze ponderea puterii instalate de energie regenerabilă de la 410 MW planificați până în 2025, la 1800 MW până în 2050.

Dacă deschidem posibilitatea de a lua în considerare o nouă unitate SMR în 2040 – atunci aceasta este selectată, înlocuind sursele regenerabile de energie. Energia electrică SMR ar fi mai ieftină decât sursele regenerabile și importurile. Noua unitate SMR va înlocui puterea instalată de energie regenerabilă din cauza factorului de putere mai mic al surselor regenerabile, aproximativ 25%. Ceea ce înseamnă că, dacă instalăm 100 MW de SMR, acesta va înlocui 400 MW de surse regenerabile intermitente care produc aceeași cantitate de energie electrică.

Scenariul CN indică faptul că, pentru a atinge neutralitate emisiilor de CO2 până în 2050, este necesar să se oprească investițiile în noi unități pe bază de gaze deja din 2025 și să se concentreze asupra investițiilor masive în surse regenerabile. Motivul este durata de viață tehnică a centralelor electrice. Nivelul ridicat al investițiilor se datorează factorului de capacitate al surselor regenerabile intermitente.

Concluzia este că trebuie să acționăm astăzi, pentru a atinge CN către 2050. În scenariul neutralității emisiilor de bioxid de carbon, sunt necesare investiții în capacități de energie verde, în principal în energie eoliană (cumulativ 1,5 miliarde EUR) și aproximativ 1 miliard EUR. a investițiilor în energia solară, bioenergie și centrală nucleară SMR împreună. Acestea ar asigura energie electrică pentru cererea majorată generată de decarbonizarii și electrificării.

Categorie: