Медиа
Ziua Mondială a Științei pentru Pace și Dezvoltare
09.11.2021

Distinși reprezentanți ai comunității științifice,

cu ocazia sărbătorii Ziua Mondială a Științei pentru Pace și Dezvoltare , marcată sub auspiciile UNESCO la 10 noiembrie începând cu anul 2002,  Institutul de Energetică Vă exprimă cordiale felicitări.

Arealul domeniilor de cercetare și inovare este unul din principalele și cele mai sigure motoare ale dezvoltării social-economice. Ele acționează în scopul creșterii calității vieții cetățenilor, posibilă doar într-o comunitate bazată pe cunoaștere. Activitatea de savant este una deloc simplă. Căile noosferei sunt întortocheate, cu riscuri de a rătăci la nesfârșit prin labirinturi de ipoteze și concepte, care urmează a fi demonstrate, ori ca manifestări ale materiei, ori ca iluzii proprii.

Să aveți multă sănătate, prosperitate, trai îndestulat, reușită în activitatea Dumneavoastră nobilă, susținere și apreciere din partea celora, care beneficiază de rezultatele efortului depus. În permanență să Vă însoțească râvna de a crea, tendința către perfecțiune și izbândă după munca asiduă, toate împreună servind motive de bucurie cu adevărat.

În cadrul evenimentului organizat de Ministerul Educației și Cercetării pentru celebrarea celei de-a XI-a ediție a sărbătorii Ziua Științei, cu genericul „Știința – convergența dintre trecut, prezent și viitor”, Institutul de Energetică ca instituție din subordine, se alătură prin prezentarea succintă a unei retrospective prin câteva imagini la capitolul realizărilor din perioada recentă.

Citeşte mai mult...

Categorie: