Медиа
Masa rotundă „ Sistem de trigenerare”
10.11.2022

Astăzi, 10.11.2022, la Răducăneni, Iaşi, Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Institutul de Energetică şi Consiliul Judeţean Iaşi au desfăşurat un eveniment de transfer de cunoştinţe şi demonstrare a funcţionării sistemului de trigenerare de 4,3kW, care a fost realizat în cadrul proiectului Cercetarea și promovarea generării eficiente de energie prin trigenerare și utilizare a resurselor solare regenerabile pentru obținerea energiei electrice, căldurii și frigului și achiziționare de echipamente”, cod 2SOFT/1.2.66, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014–2020.

Sistemul de trigenerare de 4,3kW este montat la Unitatea Medico-Sanitară de la Răducăneni, Iaşi şi produce concomitent energie electrică, energie termică şi frig. Acesta este dat în exploatare de 2 luni şi deja a demonstrat performanţe ridicate.  La eveniment au participat peste 30 de persoane, în special studenţi, care au avut posibilitatea de a se familiariza cu noua tehnologia şi de a adresa întrebări echipei de realizare a proiectului. Rezultatele proiectului au fost apreciate înalt şi se doreşte extinderea capacităţii instalaţiei, care poate substitui integral consumul de lemne utilizat actual pentru încălzire.

Categorie:
Cuvinte-cheie: