Медиа

Proiect ANCD 15.817.03.01F Elaborarea mecanismelor de sporire a securităţii energetice a ţării bazate pe promovarea tehnologiilor energetice adaptive

Finanțat de  ANCD
Conducător dr. hab. Berzan Vladimir
Durata 2015-2019

 

Descarcă Raportul științific al proiectului  ANCD 15.817.03.01F


Au fost elaborate:

  • metode și modele matematice noi de cercetare ale proceselor staționare și dinamice în sistemul fazor de coordonate cu tensiunea 110-500 kV;
  • modelul matematic integrat al sistemului electroenergetic național la funcționarea lui în paralel cu sistemele electroenergetice ale României și Ucrainei, precum și a principalelor componente funcționale ale sistemului energetic (linii compacte, linii LEDA, pentru CET-uri – modelul fenomenologic, convertoare de energie și reglare a diferenței de fază etc.);
  • concepte noi privind algoritmului PWM de comandă simultană cu două mărimi - lățimea impulsului și frecvenței de comutație și stabilire a tarifelor la resursele energetice și energie pentru a asigura o creștere durabilă a economiei,
  • un soft nou pentru prognozarea indicilor securității energetice cu estimarea sensibilității lor la perturbațiile exterioare și interioare

Noutatea științifică constă în aplicarea analizei parametrice, studierea particularităților funcționării sistemului electroenergetic integrat cu alte sisteme la realizarea conceptului de schimb bidirecțional al puterii în sistemul național (Moldova-România) și echipamentele noi elaborate, o tratare nouă a metodologiei de prognozare a securității energetice și stabilire a valorii tarifelor la energie.

Rezultate aplicative:

S-au determinat condițiile de transmisie bidirecțională a puterii active și reactive la interfața sistemelor electroenergetice ale Moldova și României prin LEA 110 kV. (Stânca-Costești, Țuțora –Ungheni, Huși-Cioara) la reglarea unghiului diferenței de fază. S-a estimat după criteriu de limitare a temperaturii conductoarelor electric, că aceste interconexiuni pot asigura un schimb bidirecțional de putere la nivel de cca 150 MW.

S-a demonstrat posibilitatea sporirii indicilor de eficiență energetică a transformatoarelor electronice de forță monofazate, trifazate de medie tensiune și de multiplicare a fazelor, de exemplu pentru alimentarea sarcinilor cu trei faze de la rețeaua monofazată la implementarea algoritmului FPWM- Frequency and Pulse-Width Modulation.

Modelele matematice și soft-urile de calcul elaborate permit efectuarea calculelor parametrilor, regimurilor normale și de avarie (scurtcircuite monofazate, bi- și trifazate ale liniilor lungi în sistemul fazor de coordonate), ce prezintă aspecte practice pentru sporirea fiabilității funcționării acestor liniilor electrice, transformatoarelor electronice de putere cu optimizarea topologiei lor. Randamentul transformatoarelor electronice depășește valoarea de 98%.

Modelul matematic al sistemului de orientare după soare pe trei coordonate a modulelor PV pe platforme mobile permite micșorarea gradului de umbrire reciprocă a modulelor centralei PV și sporirea volumului de producere a energiei electrice cu cca 35% în comparare cu platformele staționare și 12% în comparare cu platformele cu orientare pe două coordonate.

Gradul de aplicabilitate:

Modelele matematice și de calcul al parametrilor și regimului liniilor electrice compacte și dirijate de tip LEDA șunt robuste pentru aplicare atât la faza de cercetare, cât și în cazul elaborării caietului de sarcină pentru proiectarea acestor linii.

Rezultatele cercetărilor tehnologiei de conversie a energiei electrice la frecvențe înaltă permit proiectarea diverselor echipamente de forță, care pot fi implementate în electroenergetică (distribuția energiei electrice din rețelele de medie tensiune), racordarea surselor de energie regenerabilă la rețelele de distribuție de joasă tensiune de curent alternativ, alimentarea automobilelor electrice de la rețeaua publică de alimentare cu energie electrice etc.

Soluția tehnică propusă pentru orientarea platformelor mobile cu module PV este realizată la nivelul de prototip.

Metodologia de prognozare a consumului de energie și resurse energetică se utilizează pentru întocmirea balanțelor energetice de scurtă durată a Republicii Moldova și va servi ca bază pentru elaborarea balanțelor energetice de perspectivă pe termen mediu.

Metodologia analizei impactului tarifelor prezintă un instrument pentru asigurarea creșterii durabile a economiei.