Finanțat de: | CSȘDT |
Conducător: | dr. Zaițev Dmitrii |
Durata: | 2017-2018 |
S-a efectuat o analiza complexă a consumului de energie electrică în orașe. S-a efectuat evaluarea eficienței procesului tehnologic de transmitere a energiei electrice și de distribuție în sistemele urbane de alimentare cu energie.
S-au analizat posibilitățile de ameliorare a eficienței sistemelor de alimentare cu energie orășenești din punct de vedere al aplicării măsurilor pentru reglarea tensiunii și compensarea puterii reactive. S-au caracterizat mijloace tehnice posibile pentru dirijarea cu regimurile de funcționare ale rețelelor de distribuție a orașelor.
S-a dezvoltat o variantă schematică a unui transformator de reglare care poate asigura aceleași posibilităţi de control sub aspectul unei tensiuni reglabile suplimentare ca şi controlerul FACTS, numit UPFC (Unified Power Flow Controller), dar pe o bază mai simplă și mai accesibilă pentru realizare practică. S-a demonstrat, că varianta propusă oferă posibilități mai largi de reglare a tensiunii în fază (în raport cu transformatorul UPFC și transformatorul din seria Sen) cu aceleași standarde pentru intervalul admisibil de oscilaţie pe modul.
S-a analizat schema rețelei electrice de distribuție din or.Chișinău. S-a selectat un segment caracteristic al rețelei pentru investigațiile ulterioare. S-au determinat parametrii elementelor liniare și a echipamentului de rețea, necesare pentru modelare în viitor.
Au fost elaborate și testate modele structurale de simulare ale transformatorului de reglare pentru controlul fluxurilor de putere din rețeaua de transport și distribuție, precum și sisteme de dirijare a instalației transformatoare. Au fost propuse și testate modele SPS - sisteme de măsurare virtuale, destinate colectării și prelucrării informațiilor primite în cadrul procesului de experimentare şi calcule computaționale.
Pentru instalația de transformare investigată, s-au construit diagrame vectoriale care caracterizează regimurile de funcționare ale transformatorului cu rapel în diferite zone de funcționare și au fost derivate expresiile analitice pentru determinarea caracteristicilor de reglare.
S-a concluzionat, că gradul ridicat de echilibrare al parametrilor regimului este realizat datorită utilizării instalației transformatoare propuse. Echilibrarea după faze se realizează cu o abatere de 0%, iar abaterea maximă a tensiunii de ieșire după modul este de 1,1%, ceea ce demonstrează eficacitatea soluției tehnice elaborate.
Se concluzionează, că este posibilă selectarea unei strategii de control și ajustarea parametrilor de transmisie astfel încât, menținând controlul complet al transmisiei prin puterea activă, să se atingă valori apropiate de zero ale puterii reactive la capetele liniei electrice, ceea ce corespunde regimului de sarcină coordonată.