Media
Institutul de Energetică anunţă concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante
19.03.2020

Institutul de Energetică  anunţă concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante:

1. Director adjunct pe probleme de știință -1 unitate

2. Secretar științific – 1 unitate

3. Șef laborator Echipament electroenergetic și electronică de putere -1 unitate

4. Șef laborator Eficiența energetică și surse regenerabile de energie – 1 unitate

5. Șef laborator Securitate energetică, modelare și dezvoltare a SE -1 unitate

Candidaţii la concursul conform regulamentului pentru ocuparea funcţiilor ştiinţifice, în termen de 30 de zile de la anunţarea publică a concursului, începând cu data de 17 martie 2020 depun şi înregistrează la serviciul personal al Institutului de Energetică (adresa str. Academiei 5, biroul 431) cererea de înscriere, la care anexează următoarele documente:

  • fişa personală de evidenţă a cadrelor;
  • copia buletinului de identitate;
  • copii ale diplomelor de licenţă, de magistru sau echivalentele acestora, ;
  • copii ale diplomei de doctor habilitat sau de doctor în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului;
  • copii ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare (a stagiilor), cu specificarea cursurilor urmate, a probelor de promovare şi a calificativului obţinut;
  • lista lucrărilor ştiinţifice şi metodice publicate (la solicitare se prezintă şi originalul lucrării, precum şi lucrările prezentate la diferite expoziţii republicane şi internaţionale).

Candidaţii care activează în organizaţia respectivă din sfera ştiinţei şi inovării şi participă la concurs în mod repetat depun cererea de participare şi înregistrează la serviciul personal numai copiile actelor ce lipsesc în dosarul personal.

Cerinţele pentru ocuparea funcţiilor ştiinţifice trebuie să corespundă:

Director adjunct pe probleme de știință:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • cunoaşte limba română, precum şi o limbă de circulaţie internaţională (nivel B1);
  • deţine titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe sau doctor habilitat;
  • vechime în muncă în activitatea ştiinţifică sau didactică nu mai puţin de 4 ani;
  • experienţă de activitate managerială; 
  • la data expirării termenului de depunere a dosarului pentru concurs, nu a împlinit vârsta de 65 de ani;
  • nu are antecedente penale nestinse sau conflicte de interese în activitatea desfăşurată în unitatea de cercetare.

Secretar științific:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • cunoaşte limba română, precum şi o limbă de circulaţie internaţională (nivel B1);
  • deţine titlul ştiinţific de doctor/doctor habilitat în domeniu sau experienţă ştiinţifică de cel puţin 8 ani;
  • vechime în muncă în activitatea ştiinţifică sau didactică nu mai puţin de 4 ani în cazul deţinerii titlului de doctor sau doctor habilitat;
  • experienţă de activitate managerială;
  • la data expirării termenului de depunere a dosarului pentru concurs, nu a împlinit vârsta de 65 de ani;
  • nu are antecedente penale nestinse sau conflicte de interese în activitatea desfăşurată în unitatea de cercetare.

Şef al subdiviziunii organizaţiei:

Atribuţii funcţionale:

Organizează activitatea laboratorului în conformitate cu planurile de investigaţii aprobate. Concomitent, poate administra procesul de cercetare fundamentală, aplicată sau de transfer tehnologic pe unele direcţii de cercetare, realizate în cadrul laboratorului.

Astfel, şeful subdiviziunii organizaţiei:

  • face propuneri şi elaborează planul de activitate a laboratorului;
  • dirijează şi monitorizează activitatea curentă a laboratorului;
  • asigură tehnic şi metodologic procesul de cercetare realizat în laborator; 
  • determină şi asigură necesităţile logistice ale laboratorului, precum şi utilizarea raţională a potenţialului uman şi tehnico-ştiinţific disponibil;
  • asigură asistenţa metrologică a aparatajului utilizat în laborator;
  • analizează şi interpretează datele obţinute şi determină în linii generale posibilităţile şi domeniile de aplicare a rezultatelor obţinute;
  • asigură procesul de pregătire continuă şi creştere a nivelului de calificare a colaboratorilor laboratorului;
  • participă la selectarea şi atestarea cadrelor, face propuneri privind remunerarea lor, precum şi la aplicarea altor pârghii de cointeresare materială sau a unor măsuri administrative; 
  • asigură un climat adecvat în colectiv şi disciplina de muncă.

Competenţe:

Şeful subdiviziunii organizaţiei trebuie să cunoască: 

  • rezultatele ştiinţifice recente obţinute în ţară şi peste hotare cu tangenţă la direcţiile de activitate întreprinsă;
  • metodele şi mijloacele aplicate în practica internaţională pe segmentele de cercetare de referinţă;
  • tendinţele de dezvoltare şi problemele majore ale economiei naţionale;
  • programele de cercetare şi planurile calendaristice de activitate ale organizaţiei, concretizate pe direcţia de cercetare de bază la care subdiviziunea condusă are atribuţie;
  • cadrul normativ în vigoare al sferei ştiinţei şi inovării, în special compartimentele ce vizează principiile de planificare, organizare, finanţare şi desfăşurare a activităţilor ştiinţifice;
  • principiile de încheiere a contractelor de muncă şi de finanţare a activităţilor ştiinţifice;
  • caracteristicile tehnice şi cerinţele de exploatare a aparatajului tehnic utilizat;
  • principiile de angajare, remunerare a muncii, stimulare materială, atestare, concediere a colaboratorilor ştiinţifici;
  • cadrul normativ ce vizează procesul de pregătire şi atestare a cadrelor ştiinţifice.

Criterii de calificare:

  • Gradul ştiinţific – dr. sau ca excepție experiență de manager de cel puțin 5 ani;
  • Vechimea în muncă (stagiu ştiinţific) - 4 ani;
  • Activităţi ştiinţifice pe durata ultimilor 4 ani:
  • antrenarea în realizarea unui proiect de cercetare, transfer tehnologic, contract economic cu tangenţă la procesul de cercetare.
  • Rezultate ştiinţifice obţinute pe durata ultimilor 4 ani:
  • 1 raport la o manifestare ştiinţifică naţională;
  • 1 articol în reviste ştiinţifice de peste hotare sau articole publicate în reviste ştiinţifice din ţară, brevete obţinute - cu condiţia acoperirii punctajului minimal atribuit în Fişa de evaluare a cercetătorului ştiinţific publicaţiilor în reviste ştiinţifice de peste hotare.
Categorie:
Cuvinte-cheie: