Media

Arhiva pentru sursa: Institutul de Energetică

05.04.2021
134
Astăzi, 05.04.2021 Institutul de Energetică sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) a organizat cel de-al doilea atelier de descoperire antreprenorială pe domeniul energie. Sectorul energie este unul important pentru toate sectoarele economiei republicii Moldova, iar în cadrul primului atelier de descoperire antreprenorială, care s-a desfăşurat în 2019, au fost stabilite 3 sub-domenii importante ce posedă potenţial de inovare prin prisma specializării inteligente: Soluţii de termoficare; Energie alternativă şi Tehnologii eficiente. În cadrul sesiunii plenare Doamna...
10.03.2021
214
Colectivul Institutului de Energetică al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova este profund îndurerat de trecerea în nefiinţă a mult stimatului cercetător ştiinţific principal, director adjunct, doctor habilitat în științe tehnice, director al Institutului de Energetică în perioada 2010-2015, profesor universitar Vladimir Petru BERZAN (28.01.1948 – 09.03.2021). Meritele ştiinţifice ale Domnului Berzan Vladimir au fost apreciate cu multiple distincţii, printre care diplome ale Academiei de Științe a Moldovei, diplome a Ministerului Economiei şi Infrastructurii...
16.02.2021
254
The website of the GEFF Moldova is NOW Live in English, Romanian and Russian languages. The Green Economy Financing Facility (GEFF) in Moldova is a credit line facility of up to €20 million to participating financing institutions in Moldova to on-lend to private sector sub-borrowers for investment in green technologies and services supporting Green Economy Transition (“GET technologies and services”) across the residential, agricultural, industrial and commercial sectors. The GEFF in Moldova is a product of the European Bank for Reconstruction and Development (#EBRD), supported by the Green...
15.01.2021
71
Ce s-ar întâmpla dacă Republica Moldova ar trece complet la surse regenerabile de energie eSER? Acest aspect este justificat doar în cazul în care sursele eoliene şi fotovoltaice aduc valoare adăugată la creşterea securităţii energetice şi, totodată, la atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. În cadrul Institutului de Energetică a fost modelat un atare scenariu, iar rezultatul arată că combinația 70% eSER + 30%TG (turbine pe gaze) poate asigura o securitate energetică substanțială mai înaltă decât scenariul asincron de racordare la ENTSO-E, promovat la moment. Totodată, scenariul...
17.12.2020
86
În data de 15 decembrie, Institutul de Energetică al Ministerului Educației și Culturii şi Cercetării a organizat o masă rotundă, care a avut ca temă de discuție ,,Creșterea securității energetice a țării în baza eSER și impactul acestora asupra regimurilor de funcționare a rețelelor de distribuție”. În calitate de invitați au fost mai mulți reprezentanți ai entităților competente: Ministerul Economiei și Infrastructurii, Agenției de Eficiență Energetică, RED-Nord, Premier Energy, Mediul Academic, APP, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, ANRE. Au fost discutate aspecte ce vizează...
09.12.2020
75
E aici! E aproape! Dacă ne întrebați ce, vă și răspundem – Viitorul!, iar viitorul, lucru știut, e al energiei curate! Institutul de Energetică din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și S. A. „RED-Nord”, invită pe toți cei preocupați de ziua de mâine la o masă rotundă, unde vor participa entitățile competente și organele de decizie, care vor analiza în mod aplicat "Creșterea securității energetice a țării în baza eSER și impactul acestora asupra regimurilor de funcționare a rețelelor de distribuție". Evenimentul va avea loc în data de 15.12.2020, ora 10.00...
27.11.2020
21
Institutul de energetică a prezentat rezultatele ştiinţifice în cadrul evenimentului "Noaptea cercetătorilor europeni 2020"...
26.11.2020
110
Luni, 30 noiembrie va avea loc şedinţa de dare de seamă a Consiliului Ştiinţific al IE în cadrul căreia se vor prezenta rezultatele cercetării-inovării ale Institutului de Energetică pentru anul 2020, inclusiv pe proiectul din cadrul Programului de stat „Soluţii tehnice ecoinovative de eficientizare a consumului de energie în clădiri şi elaborarea opţiunilor de dezvoltare a reţelelor inteligente cu integrare avansată a energiei regenerabile în Moldova (SINERGIE) ”, cifru 20.80009.7007.18. Şedinţa va avea loc în format combinat - cu prezenţa fizică şi de la distanţă (online) în funcţie de...
19.11.2020
32
Elevii Centrului de Excelență în Construcție au făcut o vizită de informare la Institutul de Energetică al MECC. Eficiența energetică și promovarea surselor de energie regenerabilă în sectorul clădirilor a fost subiectul tematicei de vizită. Colaboratorii institutului au făcut o prezentare legată de această temă și au prezentat echipamentele de măsurare care sunt utilizate de către aceștia la culegerea datelor de intrare la elaborarea auditurilor energetice. Acțiunea dată face parte din multiplele activități stabilite în Acordul de parteneriat semnate între aceste două instituții....
19.11.2020
21
În cadrul ședinței sau discutat rezultatele preliminare obținute de echipa de cercetare din cadrul Institutului. Subiectele abordate țin de realizarea angajamentelor de colaborare dintre aceste două instituții prin cercetarea și examinarea regimurilor de funcționare a liniilor electrice 10 kV și aportul generării distribuite la sporirea fezabilității tehnice a rețelelor de joasă tensiune. O altă tematică abordată în cadrul ședinței ține de elaborarea scenariilor de dezvoltare a sistemului energetic în zona de activitate a SA RED Nord. Raportul totalizator cu concluziile de rigoare vor fi...