Media
Ziua Europei la Institutul de Energetică
14.05.2021

Astăzi, 14.05.2021, Institutul de Energetică din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cu prilejul sărbătorii Ziua Europei, a organizat două sesiuni de informare, lansate prin sloganul #Împreună mai puternici și moderate de Directorul institutului, dl dr. Mihai TÎRȘU.

În prima jumătate a zilei evenimentul cu genericul „Uniunea Europeană - lider mondial pentru un viitor fără poluare a mediului” a fost dedicat prezentării discursurilor din arealul domeniului științelor climatice, totodată exemple a istoriilor de succes, ce țin de implementarea proiectelor de mediu, beneficiind de suportul partenerilor externi de dezvoltare.

Angajatul Institutului de Energetică, punct național de contact în Programul Orizont 2020, Director adjunct pe probleme de ştiinţe, dl. Sveatoslav POSTORONCĂ, prin prezentarea întitulată „Aspecte specifice ale proiectelor de cercetare și inovare în domeniul schimbărilor climatice, energie și mobilitate din cadrul Programului Orizont Europa” a scos în evidență reperele abordării conceptuale a UE, care prin prisma celor mai ambițioase inițiative politice de rezonanță globală prefigurează noile agendele de cercetare și inovare.

Dl. Denis PAREA, Coordonator național la GEF Small Grants Programme UNDP în prezentarea „Contribuția proiectelor implementate de societatea civilă, cu suportul GEF SGP – UNDP, la atenuarea și adaptarea la schimbările climatice în Republica Moldovaa relatat cele mai importante realizări pe dimensiunea de implementare a proiectelor cu sprijinul donatorilor străini.

Directorul executiv AO ”Habitat” dl. Valeriu RUSU, prin prezentarea întitulată „Dezvoltarea Durabilă Inteligentă, Integrată și Participativă – Realitate și  Responsabilitate a Fiecăruia, pentru ca Viața să Trăiască. „Uniunea Europeană - lider mondial pentru un viitor fără poluare a mediului”, a impresionat frumos publicul prin cunoașterea sa profundă și experiența valoroasă, însoțite de o tratare din suflet pentru tematicile ocrotirii și restaurării ecosistemelor și a biodiversității, aflate în lista celor mai importante preocupări globale ale timpului.

Dl dr. Nicolae COVALENCO, Manager de proiect din cadrul Programului România - Republic of Moldova ENI-Cross Border Cooperation, prin prezentarea „Cercetarea și promovarea generării eficiente de energie prin trigenerare și utilizare a resurselor solare regenerabile pentru obținerea energiei electrice, căldură și frig și achiziționare de echipamente” a adus un exemplu foarte reușit din aria contribuțiilor tehnologiilor de frunte din domeniul energiei pentru parcursul de transpunere a dezideratelor de protecție a mediului, a atenuării și adaptării la schimbările climatice. Evenimentul a fost încheiat cu sesiunea de discuții, întrebări și răspunsuri.

prezentatori

Evenimentul din partea a doua a zilei a fost axat mai mult pe rolul și implicarea agendelor de cercetare și inovare din cadrul Programelor Comisiei Europene Orizont 2020 și Orizont Europa pentru domeniul energiei, întru realizarea celui mai ambițios set de obiective elaborat și promovat de Uniunea Europeană, având ca scop excluderea totală către 2050 a emisiilor de carbon.

Dl Sveatoslav Postoroncă a expus prezentarea „Tematicile apelurilor pentru cercetare și inovare în domeniul Energie în formatul noului Program Orizont Europa”. Ponderea considerabilă a proiectelor energetice ce va uni pentru colaborare cohortele de savanți ai domeniului de pe continentul European și din alte colțuri ale lumii, prin parcursul său de evoluție tehnologică rezidă întru amplasarea serviciilor de aprovizionare cu energie pe o nouă treaptă de performanță ecologică, economică, sigură și prietenoasă mediului.

Prezentare_Postoronca

 

Prezentările pot fi descărcate accesând:

Prezentarea 1

Prezentarea 2

Prezentarea 3

Prezentarea 4

Prezentarea 5

 

Categorie: