Media
Importanța standardelor și rolul acestora în sectorul energetic și academic
13.10.2021

La 12 octombrie 2021 Institutul de Standardizare din Moldova, având susținerea Universității Tehnice a Moldovei și a Institutului de Energetică, în lumina Acordului trilateral încheiat recent de către aceste trei instituții, a organizat evenimentul cu genericul „Importanța standardelor și rolul acestora în sectorul energetic și academic”, cu participarea a unui număr ce depășea 50 de persoane. Invitații reprezentau domeniul de standardizare, autoritățile de specialitate, inclusiv și pentru reglementări în energetică, întreprinderile din ramura energeticii, comunitatea științifică și academică de profil. Vorbitorii din partea ISM au oferit publicului prezentări destul de comprehensive, comunicând cele mai importante subiecte la capitolul utilizării standardelor în sectorul energetic și în sfera academică, urmate de relatarea mai multor detalii tehnice pentru facilitarea orientării beneficiarilor în spațiul serviciilor oferite de ISM la consultarea standardelor, totodată specificând rolul comitetelor tehnice specializate, constituite în scopul dezvoltării însăși a obiectelor domeniului – standardelor, precum și promovarea activităților de implementare a aplicării standardelor în activitatea practică cu tot setul inclus de beneficii. La partea de discuții au fost scoase în evidență unele momente stipulate în standardele pentru ramura electroenergeticii, care necesită luarea unor decizii întru înlăturarea ambiguităților existente, la care specialiștii Institutului de Standardizare din Moldova au venit cu explicarea procedurii, prin intermediul căreia ar fi posibil de efectuat acele ajustări. Important este faptul, că participanții au expus unanim necesitatea conexiunii la domeniul de standardizare întru asigurarea furnizării produselor și serviciilor de calitate pentru utilizatori, totodată, pentru obținerea plusvalorii economice pentru întreaga societate. Evenimentul a fost organizat în format online cu dedicație marcării sărbătorii Săptămâna Standardizării, 11-15 octombrie 2021.

Categorie:
Cuvinte-cheie: