Media
50 de ani de activitate – şi acum în topul celor 2% a Cercetătorilor Mondiali
28.04.2021

Valentin Igor Oleschuk  în Aprilie 2021 a marcat 50 de ani de la începutul carierei sale la Institutul de Energetică al Moldovei, doctor în științe tehnice, cercetător ştiinţific principal. În particular, inscripţia respectivă în carnetul de muncă stipulează:  „Academia de Științe a RSSM - Înrolat ca inginer la Departamentul de Cibernetică Energetică (din 1990 - Institutul de energetică), Ordinul nr. 12 din 19 aprilie 1971” . De atunci, timpul s-a scurs nemilos. În această perioadă Valentin Oleschuk și-a apărat cu succes disertația de doctor (în 1980) și cea de doctor habilitat (în 1999) în domeniul electronicii de putere. Valentin Oleschuk a câștigat o largă recunoaștere internațională în acest domeniu, de la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut fiind cercetător ştiinţific principal și Conducător (din partea Moldovei) a 15 mari proiecte internaționale, realizând și conducând proiecte comune de cercetare cu un şir de universități străine lider în domeniu.

De asemenea, această aniversare a coincis cu faptul, că Valentin Oleschuk a fost recent inclus în primii 2% din cercetătorii din lume în domeniul său (Inginerie electrică) conform rezultatelor unei analize comparative a productivității oamenilor de știință din întreaga lume pe toate domeniile științifice, desfășurate în anul 2020 la Universitatea Stanford (SUA) (partea corespunzătoare a tabelului pivot cu numele cercetătorilor în top 2% din fiecare domeniu este prezentată mai jos).

Astfel, Valentin Oleshchuk este unul dintre cei patru cercetători moldoveni incluși pe lista celor mai buni 2% dintre oamenii de știință din lume. Trebuie remarcat în mod special că, ca criterii de bază pentru evaluarea comparativă integrală menționată a contribuției fiecăruia dintre cercetători, au fost folosiți mulți indicatori diferiți, cum ar fi numărul de publicații fără coautori, numărul de publicații ca prim autor, numărul total de publicații în reviste recenzate, numărul de citări ale acestor publicații (pentru fiecare grup de publicații separat) cu ponderi diferite pentru citare și autocitare etc. etc.

Îi dorim Dlui Valentin Igor Oleschuk sănătate și succes în activitățile sale științifice și tehnice!

Categorie: